A fost groaznic azi...
Nu va puteţi imagina... A fost un stres continuu. Abia am terminat coregrafiile şi încă mai am de învăţat 2 coregrafii pentru perechile din concurs... Şi în toata agitaţia de azi, am stat stresat continuu cu SUA. M-a marcat foarte tare acesta propunere. Orice făceam mă gândeam numai la asta.
Îmi stătea pe creier în mod continuu. Nu mă puteam concentra la nimic altceva, poate din acest motiv am fost şi foarte stresat şi cu capul în nori şi am intrat în criza de timp... În continuare am cerut păreri şi opinii şi în continuare e o nebuloasa totală în mintea mea şi nehotărâre maxima. Cred ca îmi este foarte teamă. De fapt ştiu sigur că îmi este teamă.
“Să plec, să nu pierd oamenii de lângă mine, pe care îi iubesc şi care mă fac fericit, să nu pierd ce am aici şi ce am construit cu foarte multă muncă şi transpiraţie şi muuuuulte ore de nesomn şi nemâncare? Şi cu toate astea, mi-ar plăcea foarte mult să plec, să văd altă lume, să încerc lucruri noi, să trăiesc lucruri noi, să cunosc alţi oameni, să încerc să-mi fac visul pe care l-am avut dintotdeauna?...”
De ce trebuie sa existe aceasta frică? De ce nu putem să trăim fără ea, să luăm decizii fără să ne gândim la nimic înainte? De ce suntem întotdeauna raţionali şi nu ne aruncam în gol? De ce ne e teamă să luăm unele trenuri?De ce sunt atât de importante unele lucruri pentru noi şi oamenii? De ce ne ataşam atât de tare de orice lucru, de orice atingere, de orice mângâiere, de orice om? De ce nu putem fi nişte roboti care să facă exact ce le dictează alţii? De ce trebuie să avem inima care să ne facă să suferim şi să plângem? De ce există sentimente? De ce căutăm să fim fericiţi în fiecare moment? De ce alergăm atât de mult după asta?
Nici măcar nu ştim că există...
Probabil că mulţi gândim că merită să încercam să o găsim şi merită tot drumul până la ea şi chiar dacă nu există a fost totul frumos şi a meritat încercarea. Urăsc începuturile şi deciziile, le urăsc pur şi simplu.
Întotdeauna trebuie să existe un capitol nou, un om nou în viaţa noastră, o şansă nouă, un Nou nou... Sper totuşi să pot să iau o decizie. Am citit toate comentariile şi m-am sfătuit cu mai multă lume. Ştiu că decizia îmi aparţine in totalitate şi trebuie să analizez foarte bine situaţia şi ştiu că totul depinde de mine. Însă dacă până acum în viaţă inima îmi spunea ceva şi mintea altceva, acum sunt la stadiul în care nu ştiu să spună nimic niciuna dintre ele şi nici măcar nu mai cunosc care e inima şi care e mintea... Foarte complicat. Probabil că o să vi se pară nişte tâmpenii, însă e printre singurele locuri în care pot să scriu ce vreau şi pot să spun ce vreau, chiar dacă poate nu citeşte nimeni. Am nevoie totuşi să mă descarc...
Aveţi grijă de voi, să luaţi cele mai bune decizii în tot ce vă priveşte şi... să fiţi fericiţi!
O seara minunată! pusicelu’ bye-bye!