A fost groaznic azi...

Nu va puteţi imagina... A fost un stres continuu. Abia am terminat coregrafiile şi încă mai am de învăţat 2 coregrafii pentru perechile din concurs... Şi în toata agitaţia de azi, am stat stresat continuu cu SUA. M-a marcat foarte tare acesta propunere. Orice făceam mă gândeam numai la asta.

Îmi stătea pe creier în mod continuu. Nu mă puteam concentra la nimic altceva, poate din acest motiv am fost şi foarte stresat şi cu capul în nori şi am intrat în criza de timp... În continuare am cerut păreri şi opinii şi în continuare e o nebuloasa totală în mintea mea şi nehotărâre maxima. Cred ca îmi este foarte teamă. De fapt ştiu sigur că îmi este teamă.

“Să plec, să nu pierd oamenii de lângă mine, pe care îi iubesc şi care mă fac fericit, să nu pierd ce am aici şi ce am construit cu foarte multă muncă şi transpiraţie şi muuuuulte ore de nesomn şi nemâncare? Şi cu toate astea, mi-ar plăcea foarte mult să plec, să văd altă lume, să încerc lucruri noi, să trăiesc lucruri noi, să cunosc alţi oameni, să încerc să-mi fac visul pe care l-am avut dintotdeauna?...”

De ce trebuie sa existe aceasta frică? De ce nu putem să trăim fără ea, să luăm decizii fără să ne gândim la nimic înainte? De ce suntem întotdeauna raţionali şi nu ne aruncam în gol? De ce ne e teamă să luăm unele trenuri?De ce sunt atât de importante unele lucruri pentru noi şi oamenii? De ce ne ataşam atât de tare de orice lucru, de orice atingere, de orice mângâiere, de orice om? De ce nu putem fi nişte roboti care să facă exact ce le dictează alţii? De ce trebuie să avem inima care să ne facă să suferim şi să plângem? De ce există sentimente? De ce căutăm să fim fericiţi în fiecare moment? De ce alergăm atât de mult după asta?

Nici măcar nu ştim că există...

Probabil că mulţi gândim că merită să încercam să o găsim şi merită tot drumul până la ea şi chiar dacă nu există a fost totul frumos şi a meritat încercarea. Urăsc începuturile şi deciziile, le urăsc pur şi simplu.

Întotdeauna trebuie să existe un capitol nou, un om nou în viaţa noastră, o şansă nouă, un Nou nou... Sper totuşi să pot să iau o decizie. Am citit toate comentariile şi m-am sfătuit cu mai multă lume. Ştiu că decizia îmi aparţine in totalitate şi trebuie să analizez foarte bine situaţia şi ştiu că totul depinde de mine. Însă dacă până acum în viaţă inima îmi spunea ceva şi mintea altceva, acum sunt la stadiul în care nu ştiu să spună nimic niciuna dintre ele şi nici măcar nu mai cunosc care e inima şi care e mintea... Foarte complicat. Probabil că o să vi se pară nişte tâmpenii, însă e printre singurele locuri în care pot să scriu ce vreau şi pot să spun ce vreau, chiar dacă poate nu citeşte nimeni. Am nevoie totuşi să mă descarc...

Aveţi grijă de voi, să luaţi cele mai bune decizii în tot ce vă priveşte şi... să fiţi fericiţi!

O seara minunată! pusicelu’ bye-bye!

Salutare!

Uite că apare şi primul meu monolog pe blog... Deşi mi-am dorit întotdeauna să am un loc al meu unde să scriu şi care să fie numai al meu, acum că îl am, sunt puţin emoţionat... Sper să mă descurc şi îmi cer scuze de pe acum pentru eventualele greşeli :P

Am să încep prin a vă povesti o chestie care sper să nu sune ca o laudă... dar pentru asta e blogul, nu? K să scrii ş.a.m.d.

Azi am primit o ofertă să plec ca şi instructor de dans în America... E un club, care are mai multe şcoli de dans sportiv, deschise ca o franciză proprie... La 1 oră de New York... Am visat întotdeauna să merg în America, dar parcă e prea devreme şi mi-e uşor teamă... Este foarte tentant, încă nu am vorbit nimic concret, e doar la stadiul de propunere, însă e ispititor rău...

Ce să fac? Să plec? Să nu plec?

Cam aceleaşi întrebări mi le-am pus şi când a trebuit să mă mut la Bucureşti şi am plecat până la urmă... Cu mari emoţii şi cu maaaaare frică, dar uite că l-am avut pe Dumnezeu lângă mine şi zic, am reuşit... Mă simt fericit şi împlinit că fac în fiecare zi ceea ce-mi place... Şi dacă mai iese şi un bănuţ din asta, cred că e f bine... E f important să facem ceea ce ne place şi ne dorim în viaţă pentru că aşa ies lucrurile frumoase şi de calitate... şi până la urmă, pe lângă lucrurile materiale pe care nu le luăm cu noi, cu asta ne alegem în viaţă: clipele frumoase şi urâte... şi sper să fie mai multe dintre cele frumoase pentru fiecare.

Dar revenind: nu ştiu ce să fac... Dacă va fi totul ok şi va fi ceva concret...

Să plec? Să nu plec? Dacă o dau în bară? Dacă nu iese?

Ştiu k ar trebui să fiu pozitiv, însă e departe de casă, de prieteni, de tot... E departe rău... Nu e atât de uşor să renunţ dacă nu-mi va plăcea. Nu e totul atât de simplu, cred. Offf... Una dintre problemele şi dilemele vieţii mele: deciziile!!! Nu le suport....

Nu putem oare trăi într-o lume în care nu e nevoie să luam decizii? De ce nu intervine destinul de fiecare dată şi să rezolve tot fără ca noi să trebuiască să decidem încotro ne îndreptăm?

Şi cu toate astea, mi-ar plăcea f mult să ajung în America şi să meargă totul bine şi într-o bună zi, după ffffffffffff multă muncă, să fiu un super-dansator şi un mare coregraf... Mi-aş dori f mult asta, însă până atunci, mai e muuuuuuuuuuult de tras... Şi poate că asta e un pas spre acel vis... Să nu renunţăm niciodată la visele noastre pentru ca ele sunt motivul pentru care mergem mai departe de foarte multe ori. Asta pe lângă orgoliul şi ambiţia de a le arăta altora k putem, k am ajuns mai sus, k în ciuda neîncrederii lor am ajuns unde am visat... Cunosc şi eu nişte astfel de oameni. Sper să le demonstrez câte ceva într-o bună zi... Ei bine... Ar mai fi multe de zis pe tema asta, însă... mă aşteaptă CLUBULLLLLLLLLLL :))))

La ce e bună tinereţea, dacă nu să fie trăită la maxim? :)) Dar întotdeauna: "Protejaţi-vă!!!" şi nu mă gândesc la ce vă trece prin minţile voastre perverse... sau mă rog, ale noastre perverse :))

O seară minunata, vise frumoase şi liniştite şi să ne auzim cu bine!

Şi cum spun eu şi sper să vă obişnuiţi: pusicelu’ bye-bye!

 

Andrei Bogdan Boantă.

Zâmbind, indiferent de ghemul de emoţii din sufletul său, şi mai ales oferind cu drag pentru privitori, aşa îl vedeţi în fiecare ediţie sau eveniment marca “Dansez pentru tine”, de fiecare dată aduncâdu-şi contribuţia la lupta pentru împlinirea visurilor celor ce păşesc în familia din cadrul acestei emisiuni.

Din 2007 aflat sub lumina reflectoarelor emisiunii, îl găsim muncind la fel de mult, conştient că doar astfel lucrurile bune pot prinde realizare frumoasă. Printre picături, câteva întrebări îşi găsesc răspuns de la el:

La ce vârstă ai început să dansezi?

Am început sa dansez de la 10 ani, la Cluj Napoca, la clubul de dans sportiv Quickstep.

Ce experienţă în dans profesionist (evenimente, trupe, spectacole) ai?

8 ani de dans sportiv, vicecampion naţional la dans sportiv, clasa C, dansator la Andra, diferite evenimente şi spectacole.

Ce reprezintă pentru tine faptul că faci parte din baletul emisiunii “Dansez pentru tine”?

Cea mai mare realizare pe plan profesional până în acest moment al carierei. De asemenea, a fost şi este şi o rampă de lansare în cariera de posibil coregraf şi împlinirea mai multor dorinţe şi vise pe care le aveam încă de mic.

Care este cel mai frumos lucru pentru tine din experienţa “Dansez pentru tine”?

Faptul că am ajuns să fac ceea ce-mi place cel mai mult în fiecare zi, înconjurat fiind de o echipă fantastică şi extrem de creativă şi profesionistă şi faptul că mă simt împlinit în fiecare zi.

Care a fost cel mai greu lucru din experienţa “Dansez pentru tine”?

Cel mai greu a fost să-mi las familia şi prietenii acasă şi să vin într-un loc nou, străin, însă, aşa cum am mai spus, am reuşit să mă acomodez foarte uşor şi repede datorită echipei cu care lucrez şi a faptului că dansez cu plăcere.

Care este visul tău în ceea ce priveşte dansul?

Pentru mine, visul în ceea ce priveşte dansul a fost şi va rămâne împlinirea devizei “Dansul exprimă ceea ce vrei să fii în acel moment!”